Apărut acum 83 de ani (în anul 1936) ”Curierul Liceului Sfinții Petru și Pavel – Ploești” este, așa cum i-o spune și titlul, o revistă editată de cadrele didactice și elevii liceului ploieștean Sf. Petru și Pavel. Dar fiindcă acum în 2019 informația trebuie să circule liber, permiteți-mi să vă ofer 🙂 GRATUIT 🙂 această revistă Curierul liceului SF Petru si Pavel deosebită (Nr. 3-4 Mai-Iunie), în format pdf. Veți descoperi, printre altele, munca tânărului (pe aCurierul liceului SF psptunci), profesor Nicolae Simache care era profesor de istorie la acest prestigios liceu ploieștean, dar care era totodată directorul acestei foarte apreciate publicaţii, care în anii comunismului va fi redenumită „Curierul Liceului I. L. Caragiale” şi care va promova, peste decenii, spiritul educaţional şi elitist, a ceea ce este astăzi Colegiul Naţional Ion Luca Caragiale – Ploieşti ❤  Cu speranța că am reușit să vă stârnesc curiozitatea, eu vă doresc tuturor să aveți lectură plăcută și mai ales educativă 🙂 !!!