Lansata in anul 2010, cartea „Ploiestii dinspre Caragiale” este, fara doar si poate, o lucrare de exceptie semnata Ieronim Tataru. Lucrarea rod al unei temeinice documentari, se inscrie in seriile tematice ale monografiei „Marea Carte a Ploiestilor”, proiect de baza al Societatii Culturale ”Ploiesti-Mileniul III”, care a publicat, in editura proprie, in cei peste 15 ani de la infiintare si pana in prezent peste 80 de volume. ploiestii-dinspre-caragialeCele 290 de pagini, in format 24 X 17 cm. reprezinta de fapt o pledoarie pentru Ploiesti, vazuta prin ochii marelui I.L. Caragiale. Cartea este foarte bine redactata si “dotata” cu fotografii de epoca inedite, articole din presa vremii, inserturi din documente oficiale, toate la un loc menite a facilita o mai buna intelegere a fenomenului interactiunii Caragiale – Ploiesti. Autorul acestei carti Ieronim Tătaru (1937 – 2013) a fost critic si istoric literar, profesor universitar, redactor-sef la revista Axioma si presedinte al Societatii Culturale „I.L. Caragiale”. Recunoasterea deschisa a unor merite istorico-literare incontestabile, precum si harul redactional al profesorului l-au pozitionat cu mult mai bine in stima specialistilor, dar si a colegilor de breasla. Apropierea inspirata de acest mare spirit al neamului, asa cum este considerat Caragiale, a fost pentru profesorul ploiestean o piatra de incercare, ca o vocatie, determinand, ulterior, indemnul de a da un contur mai larg preocuparilor sale literare. Poate ca din aceste considerente, profesorul Ieronim Tataru a fost declarat, in anul 2007, cetatean de onoare al orasului care l-a adoptat cu dragoste, Ploiesti. Asa cum am mai spus si la alte recenzii de carti ale Societatii Culturale Ploiesti – Mileniul III, din pacate Societatea Culturala Ploiesti – Mileniul III nu are (deocamdata) un site oficial pentru comenzi, insa cartea poate fi gasita online la cateva librarii sau adusa la comanda de catre librarul de la taraba de carti de unde va aprovizionati cu lectura.