Chiar dacă pandemia COVID-19 ne-a restricționat și în 2021, asta nu i-a împiedicat pe cei de la AEDU să ne bucure cu un nou episod al colecției Memento. În AUTOMOBILE, DULCEȚURI și alte povestiri despre Ploiești ne sunt povestite O nuntă. Mai multe plecări. Din țară, spre țară. Din viață. Și mai multe regăsiri.

Automobile dulcețuri și alte povestiri despre Ploiești

Cel de-al cincilea volum al colecției Memento cuprinde optsprezece texte despre viața Ploieștiului de la finalul secolului al XIX-lea până înspre zilele noastre. Veți face cunoștință cu familii care au mișcat rotițele comerțului sau ale industriei orașului, cu oameni care și-au găsit un rost și-au luminat generații, cu cei care au îndurat nedreptățile altora sau pe ale istoriei venite peste ei. Căci așa se întâmplă când te cheamă Cosmin, dar trebuie să-ți găsești un alt nume pentru c-ai ajuns prea târziu la strigarea catalogului; când ți-ai dedicat viața meseriei și Uzinei, ignorându-ți, de multe ori, familia, copiii, ca să ajungi, la final, „un trădător”; când te numești Letzler Penchaș, iar povara originii și-a crezului te face „trădător” până și-n ochii alor tăi, pe care ai vrut doar să-i ajuți; când salbele de aur și argint pe care le porți în coșul în care ești găsită nu pot să cumpere nici bucuria de a-ți cunoaște mama și-a purta un nume, nici fericirea căsniciei care ți-a fost impusă. Dar vă veți descreți frunțile citind despre copilărie, despre anii de liceu și de facultate, despre automobile și mai ales despre dulcețuri. În cele 336 de pagini, în format 14,5 X 20 cm, își povestesc trăirile Liviu Osman, Ivone-Marlen Scărlătescu, Roxana Creangă, Liliana Ilie, Doina Ofelia Davidescu, Gottfried Wild, Isabella Wild, Cosmin Gandore, Marius Bâzu, Mihaela Rusu, Roxana Căruceriu, Livia Dimulescu, Emilio Cives, Ciprian Apetrei și Lucian Vasile, toți coordonați de aceeași neobosită Oana Purice. O carte pe care o recomand cu multă căldură 🙂 !!!