Doamna Elena Oprea, ne delectează cu un nou volum de versuri sugestiv intitulat ”O lacrimă ce curge”. Apărută în anul 2020, în plină pandemie de Covid-19, la aceiaşi editură, Amanda Edit, cartea ne dezvăluie în cele 209 pagini, în format 20 X 14,5 cm, o simbioză perfectă între metrică, originalitate şi sensibilitate. Poezii ca ”Steaua mea”, ”Ploieştii şi N. I. Simache”, „”Eu nu rostesc, ”Veşnicie” sau ”Coronavirus” împletesc sublim trecutul, prezentul şi viitorul, plasând-o pe doamna Elena Oprea în elita poeţilor prahoveni şi nu numai.

o lacrima ce curge

Pentru aceia dintre domniile voastre care nu ştiţi, mai ţin să menţionez că doamna Elena Oprea s-a născut la data de 18.IUL:1944, în comuna prahoveană Cosminele şi a fost profesoară de limba română, prahoveancă, contemporană, consăteană  şi elevă a profesorului emerit N. I. Simache cel care i-a fost mentor. Printre alte cărţi ale doamnei Elena Oprea enumerăm aici ”Flacăra pământului” (2018), ”Ireversibil” (2019) sau ”N. I. Simache – stea călăuzitoare” (2019), iar ca ştire (pe surse), am aflat că se află în pregătire o nouă carte dedicată profesorului N. I. Simache. Aşa că rămâneţi aproape de noi şi veţi fi prompt informaţi şi despre această nouă apariţie editorială, purtând semnătura poetei, prozatoarei, pasionatei, prahovencei Elena Oprea !!!