Apărută în decembrie 2017, cartea  „CASE, STRĂZI ȘI OAMENI din Ploieștiul de altădată” este cel de-al doilea volum din colecția  „Memento” a Asociației pentru Educație și Dezvoltare Urbană (AEDU). La fel ca primul volum și acesta reunește istorii uitate sau niciodată știute ale Ploieștiului de altădată: veți intra în case pe care le întâlniți în drumul vostru zilnic, vă veți plimba pe străzi azi dispărute sau mult schimbate ori veți cunoaște oameni care au trăit, au iubit și au suferit în orașul „aurului negru” ori departe de el, neîncetând însă să-l poarte în gânduri. Mockup-lansare-alb-e1513027344984-959x1024În cele unsprezece povești veți afla despre dramele deportării membrilor comunității germane, despre spaima confiscării casei construite în ani de trudă, despre experiența bombardamentelor și a cutremurului celui mare, dar și despre reușita primului festival de jazz din România, despre emoțiile primei zile de școală și ale revederii orașului demult părăsit sau despre micile bucurii cotidiene ale deceniilor trecute, din care nu lipseau plimbarea pe Bulevard, înghețata de un leu sau filmele văzute pe furiș la cinematografele orașului. În cele 290 de pagini, în format 20 X 14,5 cm, cei 9 autori: Isabella Wild, Liviu Osman, Ciprian Apetrei, Liliana Ilie, Ivone-Marlen Scărlătescu, Ica Dinu, Marius Bâzu, Gottfried Wild și Lucian Vasile ne povestesc despre Ploieștiul și ploieștenii de altădată. Coordonatorul acestui volum este aceiași Oana Purice. O carte pe care o recomand cu multă căldură și pe care o puteți procura la preț de editură, direct de aici !!!

Publicitate