Apărută în anul 2015, la Editura Societăţii Culturale Ploieşti-Mileniul III, cartea „CONSTANTIN MĂNESCU ŞI VECHEA MIŞCARE SOCIALISTĂ” este scrisă de profesorul  de istorie Traian D. Lazăr. În cele 360 de pagini, în format 15,5 X 23,5  cm, ne este dezvăluită personalitatea celui care a fost Constantin Mănescu. Constantin Manescu si vechea miscare socialistaConstantin Mănescu şi-a făcut ucenicia politică în ultimii ani de existenţă ai P.S.D.M.R. (Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România, 1893-1899). S-a numărat printre fondatorii P.S.D.R. (Partidului Social Democrat din România), în 1910, partid care, în 1918, şi-a schimbat numele în P.S.R. (Partidul Socialist din România), adoptând un program politic socialist, iar în 1921 s-a transformat în P.C.d.R (Partidul Comunist din România). După ce s-a distanţat treptat de acest partid, din cauza orientării lui staliniste, C. Mănescu a intrat în Partidul Socialist Muncitoresc (1928), intitulat, din sept. 1931, P.S.I. (Partid Socialist Independent) şi care, după unirea cu Partidul Socialist (C. Popovici) a luat numele de P.S.U. (Partidul Socialist Unitar – august 1933). Din motive asupra cărora nu insistăm aici, a părăsit P.S.U. şi a intrat în P.S.D. (Partidul Social-Democrat) creat, în 1927, de adepţii vechiului P.S.R., care n-au dorit să urmeze orientarea comunistă în 1921. În martie 1938, regele Carol al II-lea a desfiinţat toate partidele politice. Constantin Mănescu îşi va relua activitatea politică în P.C.R. (Partidul Comunist Român), din 1945 până în 1953, când a fost exclus din partidul care îşi luase, din 1948, titlul de P.M.R. (Partidul Muncitoresc Român) în urma unirii cu P.S.D. În anul 1956 a fost reprimit în P.M.R., care din 1965 a adoptat denumirea de P.C.R.
Mişcarea politică socialistă şi comunistă are ca bază socială proletariatul (redus uneori la proletariatul sau muncitorimea industrială). Pentru apărarea intereselor profesionale ale proletariatului, mişcarea socialistă a susţinut crearea unor organizaţii numite sindicate, independente de organizaţiile profesionale create şi subordonate autorităţilor statale intitulate, în diferite epoci, corporaţii sau bresle. Adept al doctrinei şi mişcării politice socialiste, Constantin Mănescu a situat pe primul loc, în activitatea sa, nu partidul, ci sindicatul. Constantin Mănescu face parte din galeria celor mai fideli apărători ai intereselor profesionale ale muncitorimii industriale de la noi din ţară. El a fost unul dintre marii lideri sindicali din ţara noastră. Un model pentru liderii sindicali de azi! C. Mănescu a început prin a fi membru al unuia dintre primele sindicate înfiinţate în România, sindicatul mixt (al muncitorilor metalurgişti şi sondori) din Câmpina- ianuarie (aprilie) 1905. Sindicatele din întreaga ţară erau conduse de Comisia generală a sindicatelor, creată în 1906. C. Mănescu şi-a făcut ucenicia de militant sindical sub îndrumarea lui Ştefan Gheorghiu. A fost lider al Uniunii lucrătorilor în Fer şi Metal (1911-1913). Când mentorul său s-a retras din motive de boală, C. Mănescu a fost desemnat la şefia Uniunii muncitorilor din transporturi, cu sediul la Brăila (sept. 1913), în fruntea căreia s-a aflat până când activitatea sindicatelor a fost suspendată, la intrarea României în Primul Război Mondial (august 1916). Şi-a reluat activitatea în 1918, jucând un rol important în mişcarea sindicală din Valea Prahovei şi ajungând membru în Comisia generală provizorie a sindicatelor, constituită după înfrângerea grevei generale din octombrie 1920. În perioada 1921-1923, unitatea mişcării sindicale a fost afectată de înrăutăţirea raporturilor dintre social-democraţi şi comunişti. S-a ajuns la fragmentarea mişcării sindicale în două centrale: Comisia Generală a Sindicatelor (de orientare social- democrată) şi Consiliul General Sindical Unitar (sub influenţă comunistă). C. Mănescu era, în 1923, secretar al Sindicatelor Unitare din Ploieşti.
Din 1928, P.S.M. a creat o nouă centrală sindicală (a treia, la nivelul ţării), Sindicatele Independente care, din martie 1929, împreună cu Sindicatele Unitare a înfiinţat Comisia centrală de unificare sindicală. S-a ajuns la unificarea Sindicatelor Independente şi Sindicatelor Unitare formând o centrală sindicală numită Comisia Centrală de Independenţă şi Unificare Sindicală al cărei preşedinte era C. Mănescu. Eforturile în direcţia unificării mişcării sindicale pe ţară s-au finalizat în 1936, când s-a constituit Confederaţia Generală a Muncii, desfiinţată de Carol al II-lea în septembrie 1938. Activitatea sindicală a fost reluată în septembrie 1944, prin constituirea Sindicatelor Unite (comuniste şi social-democrate) care, la congresul din ianuarie 1945 vor constitui Confederaţia Generală a Muncii. În cadrul acestei confederaţii, Constantin Mănescu s-a aflat la conducerea Uniunii Sindicatelor din Petrol şi Gaz până la pensionare (1947).
Ca lider sindical, Constantin Mănescu a avut în vedere două principii: unitatea mişcării sindicale pe ţară şi autonomia faţă de mişcarea politică. La acţiunea sa de unificare sindicală ne-am referit deja.
În ceea ce priveşte autonomia sindicatelor faţă de P.S.D.R. vom reaminti criticile la care a fost supus C. Mănescu, din partea lui Cristian Racovski, la congresul partidului din 1915. C. Mănescu a fost acuzat că are aversiune faţă de mişcarea politică socialistă şi promovează ideile sindicalismului revoluţionar, care voia separarea completă a sindicatelor de partidele social-democrate. Răspunzând, C. Mănescu a arătat că, după opinia lui, o mişcare politică, un partid social-democrat puternic, nu se poate clădi decât pe o mişcare sindicală viguroasă, care trebuia să fie autonomă. Aria de acţiune a sindicatelor nu se suprapune cu cea a partidului. Acţiunea sindicatelor trebuie să vizeze precumpănitor domeniul economic (salarii, protecţia muncii, asigurări sociale etc). Sindicatele trebuie să se implice numai în unele acţiuni politice, cum ar fi: lupta pentru o legislaţie ocrotitoare a muncii, pentru libertăţi sindicale şi publice, pentru ieftinirea traiului, respectarea libertăţii de asociere, gândire, a presei etc.
Sintetic, experienţa de viaţă a militantului socialist şi sindical Constantin Mănescu poate fi formulată astfel: mişcarea sindicală trebuie să aibă o structură organizatorică unitară la nivelul ţării şi să fie autonomă de partidele politice. Totodată în încheierea acestei noi postări mai ţin să menţionez că şi această carte  poate fi procurată direct de la sediul editurii Societatăţii Culturale PLOIEŞTI  – MILENIUL III (fără absolut niciun fel de adaos sau alte taxe comerciale), telefon:0244-515.558, e-mail :ploiesti_mileniul3@yahoo.com aşa că eu nu pot decât să vă doresc lectură plăcută tuturor !!! ❤